SciFi & Fantasy Romania

Uf! Am terminat-o şi pe asta. Dacă aţi citit articolul anterior, ştiţi că e un “uf” de regret.

PS: Traducerea lui Eugen Cristea mi s-a părut super ok. E o traducere “transparentă”, nu am simţit nici un moment că nu citesc un original.

Noroc cu Horia care mi-a trimis primele două volume din seria Amber apărute la Tritonic.

“Nouă prinţi din Amber” este esenţă de epopee, distilat de legendă. După mega volumele ca “Marte Roşu” sau “Casa Atreides” îmi era dor de o carte normală. În ultima vreme am impresia ca toţi scriitorii sunt platiţi la cuvânt sau la pagină, altfel nu pot să-mi explic abundenţa de cărţi care se apropie de mia de pagini.

Roger Zelany stăpîneşte arta de spune o poveste în doar câteva cuvinte. De multe ori doar ne sugerează, lăsând imaginaţia noastră să completeze restul.

Legatura dintre Amber si Pământul nostru cel de toate zilele este cea care creează “vertijul intelectual”. M-a făcut să mă simt şi eu o părticică din armata lui Corwin, o “umbră” pe drumul către Amber.

Zelany nu creează lumi din neant, ci le descoperă. Împreună cu el trecem dincolo de vieţile noastre de “umbre” şi descoperim epopeea în care suntem toţi nişte pioni.

Recomandată.

PS: Dacă vă place seria Amber, jucaţi Myst (oricare joc din serie).

Când am trecut prin Londra am vazut “Shadow Puppets” şi “Shadow of the Giant”. Evident nu m-am putut abţine şi le-am luat.

Le-am citit pe nerăsuflate şi nu pot să spun decât: “highly recommended”
La Nemira a apărut (sau trebuie să apară) “Shadow Puppets” sub titlul “Umbra marionetelor”. Nu ştiu când va apare “Shadow of the Giant”.

Prefer să nu spun nimic mai mult despre ele - nu vreau să “spoil the fun”.

Spre deosebire de Saga lui Ender, unde există o diferenţă clară de ritm şi stil între “Jocul lui Ender” şi celelalte volume, aici ritmul năucitor se pastrează. Saga Umbrelor este unitară, iar volumele parcă sunt capitole ale unui “supra roman”.

Trebuie să recunosc că nu m-am aşteptat. Când am văzut-o, am citit în diagonală prezentarea de pe copertă şi fără prea multe ezitări (doar e “Discworld”, nu?) am luat-o.

Surpriză, surpriză! De fapt este o foarte bună carte de popularizare a ştiinţei (şi ceva lobby, pe ici pe colo).

Dacă v-a plăcut “A Brief History of Time” a lui Stephen Hawking (plăcut = citit până la sfârşit) atunci e pentru voi.

Dacă însă, pe vremea când citeaţi Jules Verne, săreaţi peste paragrafele în care maestrul explica de ce tunul gigantic va funcţiona, atunci poate mai bine săriţi şi peste “The Science of Discworld”.

Poate totuşi vă intrebaţi cum s-a format Universul? Sau cum a aparut viaţa pe Pământ?

Chiar aşa: de îmi place? În general prefer hard SF. Îmi plac Asimov, A. E. van Vogt, Orson Scott Card şi aşa mai departe. Aş reciti mereu “Burning Chrome”, “Arena”, Fundaţia, Jocul lui Ender.

PKD este singurul scriitor “psihedelic” pe care îl tot citesc.

Am terminat recent “Substanţa M” şi “The Game-Players of Titan” şi mi-au plăcut. Dar nu reuşesc să înţeleg de ce.

Singura explicaţie este ca PKD atinge cumva angoasa ascunsă în fiecare noi (sau cel puţin în mine). Luam cartea şi o sorbim până la sfârşit căutând inconştient răspunsuri la întrebari pe care nu ni le punem decât în vis.

De când m-am mutat, nu mai gasesc nimic!

Nu mai ştiu unde-mi sunt carţile, nu mai am nici o ordine legată de SFpedia….

Uitaţi-vă şi voi:

Lângă cinema Patria, la libraria Cărtureşti se dau premii. Luni 11 decembrie la 6 seara, nouă autori nominalizaţi se vor lupta pentru premiile „Vladimir Colin”.

Nominalizaţii sunt:

• Lucian Dragoş Bogdan
• Sebastian A. Corn
• Robert David
• Dan Doboş
• Radu Pavel Gheo
• Bogdan Gheorghiu
• Ana Maria Negrilă
• Florin Pîtea
• Sergiu Someşan

Ediţiile anterioare au fost în 2000 şi 2001. Dupa o pauză de cinci ani, la aceasta ediţie participă lucrari aparute perioada 2002-2006.

Ne dezmorţim! (cum spuneam şi aici)

PS: Mulţumesc lui Cristian Tamaş pentru „ghiont” şi lui Jen pentru detalii.

Veneţia nu e Venice şi Venice nu e Veniss. Veneţia e Fahrenheit 451.

Până prin secolul 16 Veneţia a fost o superputere a timpului său. A urmat apoi declinul pănă la capitularea în faţa lui Napoleon din 1797.

Am petrecut o săptămână în Veneţia. Am bătut oraşul şi insulele în lung şi-n lat. Astăzi Veneţia este un Disneyland natural. În fiecare an 18 milioane de turişti vizitează Veneţia. În fiecare zi sunt 170.000 de turişti în oraş (Veneţia are ~60.000 de locuitori). Pentru ei contează să facă o poză în piaţa San Marco, să traverseze Puntea Suspinelor şi să viziteze galeriile comerciale.

Cultura - cărţile lui Ray Bradbury – nu există pentru ei. Picturi, statui, muzee, concerte nu există. Nu le persecută, ci doar le ignoră. Nu le ard, ci doar le lasă să putrezească în podul casei.

Dincolo de vitrine, dincolo de faţade, uneori ascunşi pe micile „rio de la terra” sunt ceilalţi. Cei care restaurează picturi, organizează bienala, ţin spectacole la „Teatro della Fenice”.

Când mergeţi la Veneţia, ignoraţii pe „pompieri” şi căutaţii pe „vagabonzi”.

Am reuşit să pun toate apariţiile editurii Leda şi să adaug cărţile şi pe SFpedia.

Bonus: două apariţii la Nemira.

Enjoy.

După o cură de autori români am revenit la clasici.

Titlul original este “Supermind”. Editura Antet a simţit nevoia să mai adauge ceva: “Supermintea - Punctul Omega“. Oare de ce? Titlul maestrului era foarte potrivit şi nu avea nevoie de îmbunătăţiri.
Supermintea este un roman în cel mai pur stil van Vogt. Îl poţi recunoaşte după câteva pagini. Într-o galaxie populată de super-fiinţe oamenii încearcă să-şi facă loc. van Vogt crează la scară cel puţin galactică.

Ca de obicei, există o evoluţie accelerată a unui erou (de fapt a unei eroine - lucru neobişnuit la van Vogt) până la abilităţi “galactice”. Nu există un erou principal, ci doar câteva personalităţi mai puternic conturate.

Cartea este foarte uşor de citit - este aproape o carte de autobuz.

Recomandată.