Trăiască avioanele şi aeroporturile! Cu ajutorul lor am reuşit să citesc azi “Mâna stângă a întunericului”.

În timp ce o citeam îmi tot fugea mintea la “E greu sa fii zeu” a fraţilor Strugatki. Mi se părea aceeaşi situaţie privită din puncte de vedere.

Aici avem o analiză a unei lumi hermafrodite iar în romanul fraţilor Strugatki e accentul cade pe trăirile eroului principal. Totuşi Genli Ai este un personaj atât de puternic încât estompează lumea în care evoluează.

Eu am preferat să citesc ambele romane prin prisma contactului dintre civilizaţii. Aceeaşi temă tratată în doua registre asemănătoare.

Am observat că pe coperta patru Michael Mordoch numeşte cartea “un roman fantasy”. De ce? Nu am găsit nici un pic de supranatural în ea.

PS: Cum v-aţi  distrat cu francofonia?

Cristian Tamaş mi-a trimis un mesaj superb semnalând patru apariţii editoriale. Cu permisiunea lui, repoduc aici mesajul în întregime.

Patru titluri remarcabile lansate aproape simultan, la edituri prestigioase – Polirom, Curtea Veche, Humanitas – toate patru, romane SF, niciunul dintre volume nepurtând vreo menţiune sau vreo identificare cu genul SF, în afara unor diluate şi generale referiri, de tip „antiutopie” sau „utopie neagră” sau inepţii de genul – „…depăşeşte cu mult, prin umor şi fantezie pură, graniţele rigide ale ipotezei de tip science-fiction” (!!!)

Toate patru titlurile sînt evenimente editoriale!

„Zâtul”, „Să nu mă părăseşti”, „Pianul automat” şi „Complotul împotriva Americii”, trei distopii şi o ucronie distopică, un roman SF rusesc (o capodoperă a genului !), două romane americane (un text clasic - „Pianul automat” din 1952 şi unul din 2004, ”Complotul împotriva Americii”), iar cel de al patrulea (din 2005 !), aparţinând unui japonez britanizat, patru mari maeştri ai literaturii mainstream mondiale, Kurt Vonnegut fiind singurul care deşi a refuzat eticheta de scriitor SF, a scris citeva dintre capodoperele science fiction-ului mondial.

Ce să înţelegem din acest fenomen, adevărat tsunami editorial ?
Că în sfîrşit, se pare că este rentabil să publici SF (bineînţeles fără sigle şi etichete vulgare !!!), chiar dacă probabil în două-trei mii de exemplare şi că este cool şi trendy să citeşti „utopii negre” fără să-ţi dea prin cap că este vorba de SF sadea şi că în sfîrşit genul a cucerit ultimele redute, scriitorii şi editorii mainstream, care zâmbeau subţire când auzeau mult hulita sintagmă, stigmat al unui gen considerat paraliterar şi destinat puberilor !
Sau poate că science fiction-ul s-a diluat în oceanul mainstream ?
Sau fiind doar o manieră literară neîncorsetată în limitele realismului, permite autorilor să-şi imagineze lumi posibile şi coerente ?

Aşteptăm şi reacţiile criticii literare, poate vor apărea măcar câteva cronicuţe de întîmpinare !

Cartea abundă în clişee dar rămâne o “space-opera” care se citeşte cu plăcere. Sunt prezente inteligenţele artificiale, porţile (ca cele din Start Gate), zborul cu viteze superluminice, arme ciudate, caste - tot arsenalul.

Ken MacLeod reuşeşte să creeze un viitor complex, pe care romanul îl prezintă doar superficial. În multe rânduri am avut impresia ca povestea e mult mai complicată decât e scrisă, ca mai există lucruri nespuse care dau adâncime ficţiunii.

Titlul original este “Newton’s Wake: A Space Opera” şi este mult mai potrivit. Există, întradevăr câteva personaje numite vânători de fulgere dar asta nu justifică titlul din română.

“Marele rapt” şi “raptori” sunt o altă alegere nefericită a traducătorului (Mihai Samoilă). În original autorul foloseşte “Hard Rapture“. Rapture poate fi tradus prin “Înălţare”. Presupun că traducătorul (sau editura) a vrut să evite conotaţiile religioase.

Cool! E adevarat că am citit-o în avion, dar mi-a plăcut. O space-opera mai deosebită. Pirx e oricare dintre noi, e un anti erou. De altfel şi in Ciberiada, Stanislaw Lem are eroi cel puţin deosebiţi :-).

Sergiu a apărut pe web. Şi-a inceput blogul pe 11 Septembire şi nu a dat nici un semn. Noroc cu Google Analytics că l-am văzut.

Blogul este aproape un site personal. Sergiu a pus o scurtă biografie, o listă a cărţilor publicate.

Faceţi o vizită. Sergiu ne-a pregătit şi un bonus.

Sergiu a înţeles că un scriitor trebuie să aibă o imagine completă. Un scriitor este (cel puţin la noi) şi propriul său agent. Activitatea unui scritor nu se limitează la scris. El trebuie să se exprime în cât mai multe feluri: de la articole şi prezenţe la evenimente până la activitatea în Internet.

Blogul lui Sergiu îi completează “arsenalul” în mod stralucit.

Felicitări!

Şi pentru că am terminat prea repede cu Pygmalion, mi-am zis să mai vad un site.

Paralela 45 are un site normal, care se mişcă uneori cam încet, dar în rest e ok.

Ca şi amator de SF am totuşi o mare frustrare: imi este imposibil să caut carţile SF. Dacă ştiu autorul sau titlul nu sunt probleme, dar altfel …

La căutarea după gen poţi alege “Pseudojurnal” sau “Publicistică religioasă” dacă te pasionează. SF poate fi găsit doar selectând “Ficţiune” (de exemplu) şi citind câteva zeci de titluri.

Şi să nu uit: foarte ciudată atitudinea faţă de diacritice. Tot situl le ignoră cu excepţia numelor de domeniu şi de colecţie.

Şi oare la ce le trebuie o line de genul “Price: 3.60 EUR (4.44 USD)” pe un site doar în română?

Cel mai scurt review de site: 403.

Pentru non-geeks asta inseamna ca situl nu merge, dă gherle, carevasăzica e stricat.

La cererea publicului ceva mai multe despre Noi.

Mihai Iovănel spune în prefaţă:

Cele două faimoase romane ale britanicilor [Minunata lume nouă şi O mie nouă sute optzeci şi patru] nu sunt altceva decât prelucrări second-hand - e drept, cu o execuţie first class - ale unei cărţi pe care Zamiatin o scrisese încă din 1920.

Mare dreptate are! Noi are toate elementele prezente care i-au făcut faimoşi pe britanici: statul care controlează absolut vieţile supuşilor, figura “Binefacatorului”, disidenţii si bineinţeles trădarea opozanţilor de către eroul principal.

Cartea are filon epic, se întamplă lucruri, nu e o visare continuă a personajelor. Acţiunea este totuşi previzibilă (mai ales pentru cititorii lui 1984).

Din nou Mihai Iovănel:

Aşa că, parafrazând un slogan la modă, citiţi originalele!

Cartea merită citită pentru modul in care Evgheni Zamiatin conduce acţiunea, pentru modul în care gradează transformarea personajului principal. Celelalte personaje sunt destul de schematice, au in mod evident un rol de suport. Ele sunt fie element declanşator fie fundal pentru personajul principal.

Vă las să savuraţi

viaţa desavârşită din punct de vedere matematic a Statului Unic

Enjoy! 

Autor: Evgheni Zamiatin

Mai multe informatii aici.

Bîîîr… Trebuie să trăieşti ca să inţelegi adevărata nebunie a unei astfel de societăţi.

Deşi eram destul de tânăr in 1989, am apucat destulă “epocă de aur” ca să mai simt ceva tremurici când am citit cartea.

Review date: 2006/09/08
Site: www.millenniumpress.ro
Overall: Design placut dar ”ucis” de amanunte

Prima impresie este una placuta. Situl are un design curat, aerisit si e lizibil. Paginile de prezentare ale cartilor sunt bine scrise, impreuna cu o prezentare relevanta a autorilor, inclusiv legaturi catre siturile lor.

Situl primeste o bila alba pentru folosirea diacriticelor. 

Destul cu laudele! Sa trecem la critica constructiva :-).

Diacritice exista, dar numai partial: ă si î sunt prezente dar â, ş si ţ lipsesc cu desavarsire. Asta duce la folosirea consecventa a lui î in loc de â. De exemplu “cîmp” in loc de “câmp”.

Daca tot au inceput sa foloseasca diacriticele puteau sa le foloseasca  pana la capat. Asa e un soi de struto-camila.

Navigarea prin site e un joc de-a v-ati ascunselea. Trebuie sa ghicesti pe unde ai putea sa o iei: majoritatea imagiilor nu schimba cursorul de la mouse. Totusi daca ai noroc si faci click unde trebuie poti merge mai departe.

Se poate comanda “online”: adica poti da un email! O bila neagra (neagra ca o “black-hole”) pentru folosirea unei adrese de GMAIL.

Si sa nu uit: toate paginile au titlul “index”, iar colectiile nu sunt descrise nicaieri. Sunt convins ca fiecare colectie are o idee centrala, dar ea trebuie ghicita.

La prima vedere cartile publicate par foarte interesante. Imi propun sa-mi iau inima in dinti si fac o comanda “online”. Cand ma gandesc ca trebuie sa fugaresc 10 titluri prin multe pagini pentru a le scrie intr-un email imi cam piere cheful.

PS Tehnic1: Este primul site pe care il vad scris in Word (da, Microsoft Word - aruncati o privire in sursa paginii). Probabil ca asta explica multe din ciudateniile observate.

PS Tehnic 2: Designerul sitului, care semneaza cu mandrie in josul fiecarei pagini, nu exista pe Google. Probabil ca asta e primul si ultimul lui site.