Of! Că mult a mai durat! Dupa apariţiile de la editura Noesis a urmat o luuungă pauză. Şi începuse să-mi placă… După primele apariţii, am cumpărat de pe unde găseam aşa că acum am mai multe în engleză.
Se pare ca editura RAO a preluat “franciza” şi sper să păstreze o candeţă rezonabilă de apariţie (deşi nu apare nimic la “În curs de apariţie”).

De ce îmi place seria Lumea Disc? Pentru că este alt fel de fantasy. După toată pelteaua ce apare de obicei în categoria fantasy, romanele lui Terry Pratchett sub ALTCEVA! Ca o combinaţie de South Park si Shreck (primul!).

Fără eternii eroi care se luptă cu eternii dragoni (sau vrăjitori, sau demoni), fără eternele “domniţe”, fără eternii elfi înţelepţi ci doar o lumea fantastică dar cu toate metehnele lumii noastre de zi cu zi.

Amuzantă, proaspătă, reconfortantă: vă prezint Lumea Disc.

Drăguţă!

Suspans, acţiune, ce mai, un roman SF de aventuri.

The Precipice face parte din “Grand Tour” şi din “The Asteroid Wars”.

Probabil că v-aţi întâlnit deja cu Ben în Powersat, publicat la Tritonic.

Apropo: Oare cand îşi propune Tritonic următoarele apariţii din serie: Empire Builders, Mars, Moonrise, … ?

The Prepice se citeşte uşor, pe nerăsuflate chiar, ca un roman poliţist “de vacanţă” şi rămane o carte “uşurică”

Nota 8. Uşor de citit, dar fără pic de “vertij intelectual”.

Sau pe numele lui original “Consider Phlebas”.
Primul roman al lui Banks din ciclul Culturii ne introduce într-o galaxie plină de viaţă, în care Iridienii şi Cultura sunt doar o parte.

Dincolo de aventură şi acţiune, Banks ne pune câteva întrebări legate de relaţia dintre oameni şi maşini. Dealtfel în jurul acestor dileme se construieşte motivatia lui Bora Horza (eroul principal).

Bora este un agent al iridienilor în războiul acestora cu Cultura. Romanul urmăreşte aventurile lui Bora în încercările acestuia de a recupera o Minte (o inteligenţă artificială) pierdută.

Stilul e un pic încărcat şi poate părea uneori greoi. Mde, eu am rămas la Asimov şi Heinlein :-). Totuşi Banks se ridică la înălţimea universului creat şi îi stăpâneşte complexitatea cu măiestrie.

Poate nu întâmplător Banks este unul dintre puţinii autori care scriu SF si non-SF.

Am avut ocazia să citesc romanul şi in engleză, în editia de la Orbit şi nu pot decât să laud munca traducătoarei Roxana Brînceanu. Totuşi, ca un cârcotaş ce sunt, pentru titlu aş fi preferat traducerea lui Ion Pilat: “Priveşte pe Phlebas”.

Recomandată pentru amatorii de space-opera, hard-SF.

Nota 9.

Mi-a plăcut, deşi nu sunt un mare admirator al fanteziilor şi prefer “cyberpunk” sau “space opera”.

Waldemar este o poveste simplă, de a dreptul liniară.

Au fost momente în care mi-am adus aminte de “Visul de Fier” (”The Iron Dream”) al lui Norman Spinrad: armata bună cu eroul miraculos în frunte măcelăreşte victorioasă valuri, valuri de monştri urâţi.

Cu ceva efort, Liviu reuşeşte să creeze tensiune şi asteptare. Waldemar se citeşte cu nerăbdare, cel puţin până la un punct.

Din pacate este vizibil că Liviu mai are nevoie de exerciţiu. Ici şi colo, fraze şcolăreşti te smulg brusc din atmosferă. De exemplu:

Comandanţii primiseră ordine clare şi concrete, aşa că îşi dirijau cu precizie subalternii.

Şi ca să pună capac la toate, sfârşitul ne lasă cu ochii în soare. Singura scuză pe care o găsesc este că Liviu îşi lasă loc pentru un “va urma”.

În concluzie, nota 7.

Nu cumpăraţi această carte! Daca aţi cumparat-o nu o citiţi!

Tritonic a publicat-o în două volume. Primul volum a apărut în mai, iar cel de al doilea în august. Când a apărut primul volum l-am luat şi l-am citit pe nerăsuflate.

După care am înjurat ca la uşa cortului. Muream de nerabdare să aflu continuarea. Şi m-am perpelit pănă in august când a apărut şi cel de al doilea volum.

Iar l-am citit pe nerăsuflate. Şi iar am înjurat… mult mai tare de data asta. După alte 500 de pagini de suspans eram abandonat la “gura cascadei”.

Asemenea lui Ozzie am urlat spre cer de frustrare. După ceva nervi, câteva ţigari şi nişte Wikipedia eram salvat: dragul de Peter publicase o continuare: “Judas Unchained”.

Aşa ca m-am repezit pe Amazon şi am comandat-o. Acum aştept….

Dacă nu aveţi la îndemână un card care merge pe Amazon, nu începeţi sa citiţi Steaua Pandorei!

Steua Pandorei este o “epic space opera” extrem de bine scrisa. Este genul de carte la care mai citeşti “doar o pagină si gata” şi tot aşa până la 3 dimineaţa. Cum spune o reclamă “încă una şi mă duc”.

Este hard science fiction, cu intrigă bine conturată. Fiecare fir epic în parte îmi aduce aminte de claritatea şi cursivitatea lui Asimov.

Dacă v-au plăcut Frelancer, Fundaţia şi Shadow Saga o să fiţi subjugaţi de Steaua Pandorei.

Şi nu uitaţi: înainte de a începe lectura, mergeţi pe Amazon şi comandaţi “Judas Unchained”.

Gata! M-am saturat de „junk food”. E timpul pentru o friptură!

După atâtea „lego-books” simţeam nevoia de altceva. După un pic de scotoceală prin rafturi, am înhăţat antologia lui Greg Egan publicată la Teora prin 2000 (parcă).

Altă viaţă!

Luminescent

Cyberpunk deosebit care te duce la limita concepţiilor fundamentale. Pentru a gusta cu adevarat Luminescent, trebuie să ştii (sau să fi auzit) câteva lucruri din matematică.

O nuvelă pentru science geek, dar unui science geek e garantată să-i pună mintea pe moaţe.

Este ceva ce iţi dă fiori. Aduce rezultatele lui Gödel în lumea reală. Ceea ce părea o abstractizare matematică mult prea îndepărtată intră brusc în viaţa de zi cu zi.

Ca şi cum principiul de nedeterminare al lui Heisenberg s-ar aplica la trenuri, mingi şi maşini.

Odată cu epoca modernă şi cu folosirea calculatorului la demostrarea teoremelor (vezi demonstraţia problemei referitoare la numarul de culori necesare pentru a colora o hartă) matematicienii au fost puşi în faţa unor demostraţii pe care nu le mai putea verifica personal, cu creionul pe hartie.

Care este legatura dintre un enunţ matematic şi reprezentarea lui reală? Hmm… Intru deja în filozofie….

Un articol care merită citit este şi „Omega and why maths has no TOEs” de Gregory Chaitin

Enjoy!

Sunt într-o serie de romane de „autobuz”. Dracula este un demn membru al seriei create pe baza „monştrilor” de la Universal Studios. Alături de Frankenstein şi creatura din Laguna Neagră, Dracula Asylum ne aduce o nouă aventură construită din elemente cunoscute.

Este o carte pentru cei care urăsc surprizele, cu personaje „clasice”. Este ceea ce numesc o „lego-book”: o carte construită din elemente prefabricate.

Foarte bună pentru relaxare.

Noroc cu Horia care mi-a trimis primele două volume din seria Amber apărute la Tritonic.

“Nouă prinţi din Amber” este esenţă de epopee, distilat de legendă. După mega volumele ca “Marte Roşu” sau “Casa Atreides” îmi era dor de o carte normală. În ultima vreme am impresia ca toţi scriitorii sunt platiţi la cuvânt sau la pagină, altfel nu pot să-mi explic abundenţa de cărţi care se apropie de mia de pagini.

Roger Zelany stăpîneşte arta de spune o poveste în doar câteva cuvinte. De multe ori doar ne sugerează, lăsând imaginaţia noastră să completeze restul.

Legatura dintre Amber si Pământul nostru cel de toate zilele este cea care creează “vertijul intelectual”. M-a făcut să mă simt şi eu o părticică din armata lui Corwin, o “umbră” pe drumul către Amber.

Zelany nu creează lumi din neant, ci le descoperă. Împreună cu el trecem dincolo de vieţile noastre de “umbre” şi descoperim epopeea în care suntem toţi nişte pioni.

Recomandată.

PS: Dacă vă place seria Amber, jucaţi Myst (oricare joc din serie).

După o cură de autori români am revenit la clasici.

Titlul original este “Supermind”. Editura Antet a simţit nevoia să mai adauge ceva: “Supermintea - Punctul Omega“. Oare de ce? Titlul maestrului era foarte potrivit şi nu avea nevoie de îmbunătăţiri.
Supermintea este un roman în cel mai pur stil van Vogt. Îl poţi recunoaşte după câteva pagini. Într-o galaxie populată de super-fiinţe oamenii încearcă să-şi facă loc. van Vogt crează la scară cel puţin galactică.

Ca de obicei, există o evoluţie accelerată a unui erou (de fapt a unei eroine - lucru neobişnuit la van Vogt) până la abilităţi “galactice”. Nu există un erou principal, ci doar câteva personalităţi mai puternic conturate.

Cartea este foarte uşor de citit - este aproape o carte de autobuz.

Recomandată.

Cyberpunk by the book!!!

Enguerrand şi O’Blivion sunt versiunea lui Florin de Bobby Quine şi Automatic Jack. Florin nu copiază din Gibson; pur şi simplu ne spune ce s-a intamplat la 50 de ani după evenimentele din “Burning Chrome”.

Spre deosebire de Gibson, Florin are incă nostalgia basmelor cu Făt Frumos şi a romanelor cu “happy end”. Acest lucru se simte. Deşi Ganland este cenuşiu, urât, plin de sânge şi praf, peste el pluteşte un aer subtil de feerie, de basm.

Victoria lui Johnny este o victorie măruntă, o victorie personală. Johny se retrage în colţişorul lui şi încearcă să-şi trăiască viaţa. Templierii lui Florin au un ţel care devine pe parcursul romanului mai mare decât ei. Victoria lor înseamnă schimbarea modului de viaţă în Gangland: grimasele se transformă în zâmbete, micile plăceri ale vieţii încep să apară. Gangland devine cu adevărat o oază într-o lume în derivă.

Gangland este cyberpunk cu o subtilă aromă de poveste cu zâne. (sau, mă rog, cu zîni :-))

Highly recomended (at least pentru amatorii de cyberpunk)