Chiar aşa: de îmi place? În general prefer hard SF. Îmi plac Asimov, A. E. van Vogt, Orson Scott Card şi aşa mai departe. Aş reciti mereu “Burning Chrome”, “Arena”, Fundaţia, Jocul lui Ender.

PKD este singurul scriitor “psihedelic” pe care îl tot citesc.

Am terminat recent “Substanţa M” şi “The Game-Players of Titan” şi mi-au plăcut. Dar nu reuşesc să înţeleg de ce.

Singura explicaţie este ca PKD atinge cumva angoasa ascunsă în fiecare noi (sau cel puţin în mine). Luam cartea şi o sorbim până la sfârşit căutând inconştient răspunsuri la întrebari pe care nu ni le punem decât în vis.

De când m-am mutat, nu mai gasesc nimic!

Nu mai ştiu unde-mi sunt carţile, nu mai am nici o ordine legată de SFpedia….

Uitaţi-vă şi voi:

După o cură de autori români am revenit la clasici.

Titlul original este “Supermind”. Editura Antet a simţit nevoia să mai adauge ceva: “Supermintea - Punctul Omega“. Oare de ce? Titlul maestrului era foarte potrivit şi nu avea nevoie de îmbunătăţiri.
Supermintea este un roman în cel mai pur stil van Vogt. Îl poţi recunoaşte după câteva pagini. Într-o galaxie populată de super-fiinţe oamenii încearcă să-şi facă loc. van Vogt crează la scară cel puţin galactică.

Ca de obicei, există o evoluţie accelerată a unui erou (de fapt a unei eroine - lucru neobişnuit la van Vogt) până la abilităţi “galactice”. Nu există un erou principal, ci doar câteva personalităţi mai puternic conturate.

Cartea este foarte uşor de citit - este aproape o carte de autobuz.

Recomandată.

Cyberpunk by the book!!!

Enguerrand şi O’Blivion sunt versiunea lui Florin de Bobby Quine şi Automatic Jack. Florin nu copiază din Gibson; pur şi simplu ne spune ce s-a intamplat la 50 de ani după evenimentele din “Burning Chrome”.

Spre deosebire de Gibson, Florin are incă nostalgia basmelor cu Făt Frumos şi a romanelor cu “happy end”. Acest lucru se simte. Deşi Ganland este cenuşiu, urât, plin de sânge şi praf, peste el pluteşte un aer subtil de feerie, de basm.

Victoria lui Johnny este o victorie măruntă, o victorie personală. Johny se retrage în colţişorul lui şi încearcă să-şi trăiască viaţa. Templierii lui Florin au un ţel care devine pe parcursul romanului mai mare decât ei. Victoria lor înseamnă schimbarea modului de viaţă în Gangland: grimasele se transformă în zâmbete, micile plăceri ale vieţii încep să apară. Gangland devine cu adevărat o oază într-o lume în derivă.

Gangland este cyberpunk cu o subtilă aromă de poveste cu zâne. (sau, mă rog, cu zîni :-))

Highly recomended (at least pentru amatorii de cyberpunk)

Un amestec bine făcut de clişee. Săbii radiante, porţi ale nivelului, lumi multiple şi cu variate dimensiuni, eroul care era destinat să salveze lumea; toate sunt prezente în Frontiera lui Lucian Dragoş Bogdan.

Spre deosebire de Gangland şi Cifrele sunt reci, numerele-s calde (apărute la aceeaşi editură), Frontiera se bucură de o redactare mai îngrijită.

Până pe la pagina 268 (pănă începe partea a IV-a N-Dimensional) cartea este o plăcere. Lucian scrie într-un ritm alert şi păstrează o balanţă între creionarea unor lumi stranii şi firul epic.

Ultima parte vine ca o trezire: Lucian primeşte un telefon de la editură şi trebuie să înghesuie următoarele două volume în doar 50 de pagini. Altă explicaţie nu găsesc schimbării de ritm. Îmi aduce aminte de romanele mai slabe ale lui A.E. van Voght: în câteva pagini eroul capătă puteri care îl fac stăpânul Universului (exagerez un pic :-)).

Odată cu graba vin şi diverse greşeli. De exemplu la pagina 312, în timp ce se afla într-o lume bidimensională, eroul le desenează “pe jos” (sic) tovarăşilor săi o bandă Moebius!! Secvenţele desfăşurate în lumile bi şi unidimensionale mi-au pus neuronii pe moaţe.

Dacă v-au plăcut Asimov şi van Vogt, Frontiera va fi o lectură plăcută. Vorba lui Sergiu Someşan (sfatul 12): Lucian ar trebui să-şi găsească un traducător de engleză. Eu cred că merită.

Recomandat.

Uneori mi se face dor de bine, de inocenţă, de “Alice în ţara minunilor”, de happy-end, de “Portocala” lui Roald Dahl, de “West Side Story”… şi atunci dau înhaţ o carte precum “Secretul vraciului“.

Şi … sunt un pic dezamăgit. Cartea e plăcută dar atât. Îi lipseşte însă ceva, îi lipseşte licărul picăturii de rouă pe firul de iarbă, îi lipseşte inocenţa lui Sophie.

Poţi să o citeşti când ai o oră în care vrei să te relaxezi, în care vrei să te pierzi într-o lume simplă şi previzibilă.

Scriam la apariţii că Tritonic a mai scos de sub tipar două carţi: Aer de Geoff Ryman şi Băieţii lui Anansi (Anasi Boys) de Neil Gaiman.

După Michael nu mă aşteptam să le vad până la Gaudeamus. Dar surpriză: în seara asta le-am văzut la Diverta. Aşa că acum sunt mai bogat cu două cărţi. Cu ocazia asta am completat şi articolele pe SFpedia.

Avem apariţie, mai aşteptăm lansarea :-).

Franţa mi-a mâncat trei zile… Aşa că de abia acum am ajuns sa vă povestesc despre “Piciul”.

Ca mai toate cărţile fraţilor Strugaţki prezintă o situaţie, te atrage în ea şi te lasă să te frămânţi. O descoperi odată cu personajele, o trăieşti odată cu ele şi cartea se termină.

Dar gandurile rămân. Şi te gândeşti ce s-ar putea întampla, ce ar putea face un personaj sau altul, care ar putea fi soarta eroului principal. Începi să completezi istoria celor întâmplate. Te provoacă să continui “filmul” multă vreme după aceea. Nu îţi închide nici o cale.

E genul de carte care rămâne agăţată de tine multă vreme.

PS: În general încerc să scriu despre cărţi fără să vă stric plăcerea de a le citi singuri. Traducerea în engleza are titlul “Space Mowgli”. Cam prea revelator, după gustul meu.

Am găsit pe „Creating passionate users” o idee interesantă.

Mi-ar place să aflu ce vrei tu să citească lumea. Nu trebuie să fie cartea ta favorită, sau cea pe care o consideri cea mai bună… ci doar cea pe care ai dori-o citită de cât mai mulţi oameni.

Regulile sunt urmatoarele:

• O carte de beletristică şi una non-fiction
• O frază sau doua (dar nu mai mult de trei) despre motivele pentru care ai dori ca lumea să citească fiecare carte
• Nu există motive bune sau rele. Un motiv poate fi şi “Pentru că face oamenii să râdă”

Ok. Incep eu:

Cyberiada de Stanislaw Lem
Pentru “vertijul intelectual” şi pentru că e deosebită.

Good to great de Jim Collins
Pentru ca ar face multe firme un loc mult mai plăcut de muncă.

Cine urmează? Jen şi Dan of course.

Am adăugat o listă cu lucrări de analiză a literaturii SF (thanks to Cristian Tamaş)