Mi-a plăcut, deşi nu sunt un mare admirator al fanteziilor şi prefer “cyberpunk” sau “space opera”.

Waldemar este o poveste simplă, de a dreptul liniară.

Au fost momente în care mi-am adus aminte de “Visul de Fier” (”The Iron Dream”) al lui Norman Spinrad: armata bună cu eroul miraculos în frunte măcelăreşte victorioasă valuri, valuri de monştri urâţi.

Cu ceva efort, Liviu reuşeşte să creeze tensiune şi asteptare. Waldemar se citeşte cu nerăbdare, cel puţin până la un punct.

Din pacate este vizibil că Liviu mai are nevoie de exerciţiu. Ici şi colo, fraze şcolăreşti te smulg brusc din atmosferă. De exemplu:

Comandanţii primiseră ordine clare şi concrete, aşa că îşi dirijau cu precizie subalternii.

Şi ca să pună capac la toate, sfârşitul ne lasă cu ochii în soare. Singura scuză pe care o găsesc este că Liviu îşi lasă loc pentru un “va urma”.

În concluzie, nota 7.