Când am trecut prin Londra am vazut “Shadow Puppets” şi “Shadow of the Giant”. Evident nu m-am putut abţine şi le-am luat.

Le-am citit pe nerăsuflate şi nu pot să spun decât: “highly recommended”
La Nemira a apărut (sau trebuie să apară) “Shadow Puppets” sub titlul “Umbra marionetelor”. Nu ştiu când va apare “Shadow of the Giant”.

Prefer să nu spun nimic mai mult despre ele - nu vreau să “spoil the fun”.

Spre deosebire de Saga lui Ender, unde există o diferenţă clară de ritm şi stil între “Jocul lui Ender” şi celelalte volume, aici ritmul năucitor se pastrează. Saga Umbrelor este unitară, iar volumele parcă sunt capitole ale unui “supra roman”.

Trebuie să recunosc că nu m-am aşteptat. Când am văzut-o, am citit în diagonală prezentarea de pe copertă şi fără prea multe ezitări (doar e “Discworld”, nu?) am luat-o.

Surpriză, surpriză! De fapt este o foarte bună carte de popularizare a ştiinţei (şi ceva lobby, pe ici pe colo).

Dacă v-a plăcut “A Brief History of Time” a lui Stephen Hawking (plăcut = citit până la sfârşit) atunci e pentru voi.

Dacă însă, pe vremea când citeaţi Jules Verne, săreaţi peste paragrafele în care maestrul explica de ce tunul gigantic va funcţiona, atunci poate mai bine săriţi şi peste “The Science of Discworld”.

Poate totuşi vă intrebaţi cum s-a format Universul? Sau cum a aparut viaţa pe Pământ?

Chiar aşa: de îmi place? În general prefer hard SF. Îmi plac Asimov, A. E. van Vogt, Orson Scott Card şi aşa mai departe. Aş reciti mereu “Burning Chrome”, “Arena”, Fundaţia, Jocul lui Ender.

PKD este singurul scriitor “psihedelic” pe care îl tot citesc.

Am terminat recent “Substanţa M” şi “The Game-Players of Titan” şi mi-au plăcut. Dar nu reuşesc să înţeleg de ce.

Singura explicaţie este ca PKD atinge cumva angoasa ascunsă în fiecare noi (sau cel puţin în mine). Luam cartea şi o sorbim până la sfârşit căutând inconştient răspunsuri la întrebari pe care nu ni le punem decât în vis.