Veneţia nu e Venice şi Venice nu e Veniss. Veneţia e Fahrenheit 451.

Până prin secolul 16 Veneţia a fost o superputere a timpului său. A urmat apoi declinul pănă la capitularea în faţa lui Napoleon din 1797.

Am petrecut o săptămână în Veneţia. Am bătut oraşul şi insulele în lung şi-n lat. Astăzi Veneţia este un Disneyland natural. În fiecare an 18 milioane de turişti vizitează Veneţia. În fiecare zi sunt 170.000 de turişti în oraş (Veneţia are ~60.000 de locuitori). Pentru ei contează să facă o poză în piaţa San Marco, să traverseze Puntea Suspinelor şi să viziteze galeriile comerciale.

Cultura - cărţile lui Ray Bradbury – nu există pentru ei. Picturi, statui, muzee, concerte nu există. Nu le persecută, ci doar le ignoră. Nu le ard, ci doar le lasă să putrezească în podul casei.

Dincolo de vitrine, dincolo de faţade, uneori ascunşi pe micile „rio de la terra” sunt ceilalţi. Cei care restaurează picturi, organizează bienala, ţin spectacole la „Teatro della Fenice”.

Când mergeţi la Veneţia, ignoraţii pe „pompieri” şi căutaţii pe „vagabonzi”.