Veneţia nu e Venice şi Venice nu e Veniss. Veneţia e Fahrenheit 451.

Până prin secolul 16 Veneţia a fost o superputere a timpului său. A urmat apoi declinul pănă la capitularea în faţa lui Napoleon din 1797.

Am petrecut o săptămână în Veneţia. Am bătut oraşul şi insulele în lung şi-n lat. Astăzi Veneţia este un Disneyland natural. În fiecare an 18 milioane de turişti vizitează Veneţia. În fiecare zi sunt 170.000 de turişti în oraş (Veneţia are ~60.000 de locuitori). Pentru ei contează să facă o poză în piaţa San Marco, să traverseze Puntea Suspinelor şi să viziteze galeriile comerciale.

Cultura - cărţile lui Ray Bradbury – nu există pentru ei. Picturi, statui, muzee, concerte nu există. Nu le persecută, ci doar le ignoră. Nu le ard, ci doar le lasă să putrezească în podul casei.

Dincolo de vitrine, dincolo de faţade, uneori ascunşi pe micile „rio de la terra” sunt ceilalţi. Cei care restaurează picturi, organizează bienala, ţin spectacole la „Teatro della Fenice”.

Când mergeţi la Veneţia, ignoraţii pe „pompieri” şi căutaţii pe „vagabonzi”.

Am reuşit să pun toate apariţiile editurii Leda şi să adaug cărţile şi pe SFpedia.

Bonus: două apariţii la Nemira.

Enjoy.

După o cură de autori români am revenit la clasici.

Titlul original este “Supermind”. Editura Antet a simţit nevoia să mai adauge ceva: “Supermintea - Punctul Omega“. Oare de ce? Titlul maestrului era foarte potrivit şi nu avea nevoie de îmbunătăţiri.
Supermintea este un roman în cel mai pur stil van Vogt. Îl poţi recunoaşte după câteva pagini. Într-o galaxie populată de super-fiinţe oamenii încearcă să-şi facă loc. van Vogt crează la scară cel puţin galactică.

Ca de obicei, există o evoluţie accelerată a unui erou (de fapt a unei eroine - lucru neobişnuit la van Vogt) până la abilităţi “galactice”. Nu există un erou principal, ci doar câteva personalităţi mai puternic conturate.

Cartea este foarte uşor de citit - este aproape o carte de autobuz.

Recomandată.