Uneori mi se face dor de bine, de inocenţă, de “Alice în ţara minunilor”, de happy-end, de “Portocala” lui Roald Dahl, de “West Side Story”… şi atunci dau înhaţ o carte precum “Secretul vraciului“.

Şi … sunt un pic dezamăgit. Cartea e plăcută dar atât. Îi lipseşte însă ceva, îi lipseşte licărul picăturii de rouă pe firul de iarbă, îi lipseşte inocenţa lui Sophie.

Poţi să o citeşti când ai o oră în care vrei să te relaxezi, în care vrei să te pierzi într-o lume simplă şi previzibilă.