SciFi & Fantasy Romania

Nu mi-a plăcut!

Am citit toate celelalte cărţi din seria Lumea Fluviului şi nu m-am înnebunit după nici una. Dar în asta Farmer exagerează cu biografiile diverselor personaje mai mult sau mai puţin obscure din istorie.

Nu sunt interesat de cartea “Qasida hagiului Abdu El-Yezdi” tipărită de Richard Burton in 1880, nu mă interesează  viaţa unei scriitoare engleze de la 1658 şi nici multe altele.

Ascuns sub toate astea este un fir epic care m-a făcut să rezist pănă la sfârşit. Ştiu că lumea fluviului nu este o carte de aventuri, de explorare planetară. Ştiu ca Farmer a vrut sa explorăm diverse tipologii umane şi pentru el lumea fluviului nu este decât un pretext pentru a putea aduce împreună tipologii umane din toată istoria.

Dar…. nu e genul meu de carte.

Undeva ascunsă este o space-opera: două imperii stelare ce se luptă pentru recâştigarea unei colonii devenite independente, spionaj, agenţi secreţi, nave spaţiale, lupte la sol. Ce mai, toate ingredientele!

Dar… Philip K. Dick are altceva de explorat: colonia este un fost spital de nebuni ai carui pacienţi s-au eliberat şi au format caste.

În Clanurile realitatea rămâne destul de bine fixată la locul ei :-), în prim plan fiind gandurile personajului principal.

Obligatorie pentru fanii lui Philip K. Dick.

Nice, easy to read…. ăăăă adică usor de citit

“Exploratorul” are un ritm rapid ce te prinde destul de uşor. Din păcate aşteptările tot cresc şi în final am fost puţin dezamăgit. 

Se emit o mulţime de teorii despre colonia dispărută şi în final …. Dar nu vreau să va stric plăcerea - totuşi exită o găselniţă în final.

În general o carte ok dar cu un final banal.

Cartea de la Nemira este a doua parte a volumului The Year’s Best Science Fiction: Twenty-Second Annual Collection şi cuprinde povestirile de la Albert E. Cowdrey: “The Tribes of Bela” până la sfârşit.

Nici una nu m-a impresionat în mod deosebit, deşi ultima - Investiţii de Walter Jon Williams - a fost destul de aproape.

Toate sunt ok, dar am dubii mari că volumul merită cei 78.90 lei (preţul din Carrefour). Daca aveţi slăbiciunea colecţiilor ca mine atunci nu aveţi scăpare. 

Altfel, gândiţi-vă de două ori… sau de 78 de ori…

Finally!!

RAO a scos cea de a opta carte din seria Lumea Disc. Imposibil să nu vă placă!

În oraşul Ankh-Morpork în care hoţia şi asasinatul sunt legale şi controlate de bresle respectabile, poliţia anunţă ora exactă şi încearcă să nu mănânce bătaie. O societate secretă şi un pitic ce nu e deloc pitic vor schimba toate astea.

Citiţi-o! Merită!

Hot, hot hot!

Horia ne promite seria Old Man’s War in romană. Pe blogul său zice:

RĂZBOIUL BĂTRÎNILOR va apărea aşadar în 2008, iar în 2009 seria va fi continuată cu BRIGĂZILE FANTOMĂ şi ULTIMA COLONIE.

PS: Mi-am reluat obiceiul cu postarea pe paginile de noutăţi. Am apucat să scriu Nemira şi o parte din Millenium Press.

Of! Că mult a mai durat! Dupa apariţiile de la editura Noesis a urmat o luuungă pauză. Şi începuse să-mi placă… După primele apariţii, am cumpărat de pe unde găseam aşa că acum am mai multe în engleză.
Se pare ca editura RAO a preluat “franciza” şi sper să păstreze o candeţă rezonabilă de apariţie (deşi nu apare nimic la “În curs de apariţie”).

De ce îmi place seria Lumea Disc? Pentru că este alt fel de fantasy. După toată pelteaua ce apare de obicei în categoria fantasy, romanele lui Terry Pratchett sub ALTCEVA! Ca o combinaţie de South Park si Shreck (primul!).

Fără eternii eroi care se luptă cu eternii dragoni (sau vrăjitori, sau demoni), fără eternele “domniţe”, fără eternii elfi înţelepţi ci doar o lumea fantastică dar cu toate metehnele lumii noastre de zi cu zi.

Amuzantă, proaspătă, reconfortantă: vă prezint Lumea Disc.

Drăguţă!

Suspans, acţiune, ce mai, un roman SF de aventuri.

The Precipice face parte din “Grand Tour” şi din “The Asteroid Wars”.

Probabil că v-aţi întâlnit deja cu Ben în Powersat, publicat la Tritonic.

Apropo: Oare cand îşi propune Tritonic următoarele apariţii din serie: Empire Builders, Mars, Moonrise, … ?

The Prepice se citeşte uşor, pe nerăsuflate chiar, ca un roman poliţist “de vacanţă” şi rămane o carte “uşurică”

Nota 8. Uşor de citit, dar fără pic de “vertij intelectual”.

Sau pe numele lui original “Consider Phlebas”.
Primul roman al lui Banks din ciclul Culturii ne introduce într-o galaxie plină de viaţă, în care Iridienii şi Cultura sunt doar o parte.

Dincolo de aventură şi acţiune, Banks ne pune câteva întrebări legate de relaţia dintre oameni şi maşini. Dealtfel în jurul acestor dileme se construieşte motivatia lui Bora Horza (eroul principal).

Bora este un agent al iridienilor în războiul acestora cu Cultura. Romanul urmăreşte aventurile lui Bora în încercările acestuia de a recupera o Minte (o inteligenţă artificială) pierdută.

Stilul e un pic încărcat şi poate părea uneori greoi. Mde, eu am rămas la Asimov şi Heinlein :-). Totuşi Banks se ridică la înălţimea universului creat şi îi stăpâneşte complexitatea cu măiestrie.

Poate nu întâmplător Banks este unul dintre puţinii autori care scriu SF si non-SF.

Am avut ocazia să citesc romanul şi in engleză, în editia de la Orbit şi nu pot decât să laud munca traducătoarei Roxana Brînceanu. Totuşi, ca un cârcotaş ce sunt, pentru titlu aş fi preferat traducerea lui Ion Pilat: “Priveşte pe Phlebas”.

Recomandată pentru amatorii de space-opera, hard-SF.

Nota 9.

Mi-a plăcut, deşi nu sunt un mare admirator al fanteziilor şi prefer “cyberpunk” sau “space opera”.

Waldemar este o poveste simplă, de a dreptul liniară.

Au fost momente în care mi-am adus aminte de “Visul de Fier” (”The Iron Dream”) al lui Norman Spinrad: armata bună cu eroul miraculos în frunte măcelăreşte victorioasă valuri, valuri de monştri urâţi.

Cu ceva efort, Liviu reuşeşte să creeze tensiune şi asteptare. Waldemar se citeşte cu nerăbdare, cel puţin până la un punct.

Din pacate este vizibil că Liviu mai are nevoie de exerciţiu. Ici şi colo, fraze şcolăreşti te smulg brusc din atmosferă. De exemplu:

Comandanţii primiseră ordine clare şi concrete, aşa că îşi dirijau cu precizie subalternii.

Şi ca să pună capac la toate, sfârşitul ne lasă cu ochii în soare. Singura scuză pe care o găsesc este că Liviu îşi lasă loc pentru un “va urma”.

În concluzie, nota 7.